2 martie, prăznuirea Sf.Nicolae Planas, preotul din Atena (†1932)

Sfântul Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriţiSfantul Nicolae Planas, ocrotitorul celor casatoriti 

 foto raclă de pe http://vatopaidi.wordpress.com/

racla sf nicolae planas

sursa text: CrestinOrtodox.ro
 Intreaga viata a sfantului Nicolae Planas a fost una caracterizata de jertfa. El a trait in mijlocul oamenilor, fiind o pilda vie de vietuire crestina. Sfantul Nicolae Planas este cunoscut ca ocrotitor al celor casatoriti deoarece multe sunt familiile care, in urma rugaciunilor catre sfant, au dobandit linistea. Acest fapt nu inseamna neaparat ca atunci cand ii cerem ajutorul in rugaciune, vom fi feriti de ispite, ci mai degraba, sa avem credinta ca prin ajutorul sfantului, vom avea puterea de a le birui.

Viata Sfantului Nicolae Planas

Sfantul Nicolae Planas s-a nascut in anul 1851 in insula Naxos, intr-o familie de crestini practicanti. Inca de mic, a indragit viata liturgica a Bisericii invatand singur cantarile auzite la slujbe, iar, mai apoi, invatand sa citeasca din „Psaltire” si din „Vietile Sfintilor”. Dupa ce la varsta de 19 ani a ramas fara tata, s-a mutat impreuna cu mama sa in Atena, in apropiera bisericii Sfantul Ioan. Cu toate ca tanarul Nicolae, inseta dupa Dumnezeu, acesta nu a ales calea monahismului, ci calea familiei, casatorindu-se cu tanara Eleni Provelegiou, cu care a avut un singur copil: Ioan.

Sfantul Nicolae Planas        

A fost hirotonit diacon in anul 1879 la Biserica „Schimbarea la Fata“ din Atena, iar, in anul 1884, a fost numit preot in Biserica Proorocului Elisei. Moartea sotiei sale, care a survenit intre timp, a facut ca el sa imbratiseze viata monahala, fapt ce a reprezentat o continuare a vietii sale de nevointa pentru Hristos.

Slujeste pentru o perioada in parohia inchinata Sfantului Pantelimon, din care este alungat prin uneltirile facute de preotul pe care il invitase sa slujeasca impreuna cu el si de epitropii bisericii. Dupa aceasta intamplare, parintele Nicolae va sluji la Biserica Sfantul Ioan vreme de 50 de ani.

Sfantul Nicolae Planas

Pictorul Fotios Kontoglu, care l-a cunoscut pe parintele Nicolae,  marturisea astfel:  „Cunosc un preot in Atena. E cel mai smerit dintre preoti si cel mai simplu dintre oameni. Pentru orice slujba, daca-i dai o drahma sau cincizeci de bani ii ia. Daca nu-i dai nimic, nu cere. Pentru trei drahme face priveghere de toata noaptea cu Liturghie, Pavecernita, Vecernie, Utrenie si Ceasuri, toate acestea durand noua ore. Orice pomelnic cu numele mortilor odata luat il tine pentru totdeauna. La fiecare proscomidie pomeneste 2.000-3.000 de nume. Nu se plictiseste niciodata“.

Biserica Sfantul Ioan

Desi nu rostea cuvinte mestesugite in cuvantarile sale si nu avea o voce care sa trezeasca admiratia, parintele Nicolae predica mai ales prin viata sa. Parintele ajunsese un adevarat inger in trup, fapt pentru care Dumnezeu a revarsat asupra sa darul facerii de minuni. Nu o data, parintele a fost vazut slujind deasupra pamantului, ridicandu-se asemenea Sfintei Maria Egipteanca.

Rugaciunea era mangaierea parintelui Nicolae, iar luminarea harului pe care o primea prin ea il ajuta sa descopere in sufletele celor ce-l cautau, patimile si pacatele cele mai ascunse, de care nici cei veniti la spovedanie nu-si dadeau seama. In bisericuta in care slujea regulat veneau credinciosi din toate colturile Atenei. Oriunde cunostea familii nevoiase, se ducea, fara ca sa-l vada cineva, si le ajuta cu tot ceea ce aveau nevoie. A casatorit multe fete sarace, a sprijinit studenti, platind cursurile si cartile celor nevoiasi, toate facute in desavarsita discretie.

Moastele Sfantului Nicolae Planas

Odata, ducandu-se sa impartaseasca un lepros, acestuia i-a cazut din gura Sfanta Impartasanie. Fara sa sovaie, sfantul s-a aplecat si a luat cu gura sa Impartasania care cazuse. Iata cata evlavie fata de Sfintele Taine, iata cata dragoste de Hristos. Parintele ar fi putut sa le arda, dar nu a facut-o. Si nu s-a imbolnavit de lepra, asa cum s-ar astepta cei care hulesc impartasirea crestinilor din aceeasi lingurita.

Un apropiat al Sfantului Nicolae Planas, parintele Lambropulos, il caracterizeaza in felul urmator: „Fara rautate si pasnic, nestiind a spune cuiva nu, se oferea tuturor celor ce aveau nevoie de el. De multe ori, cadea victima celor vicleni. Cum era si firesc, acest om sfant era cu neputinta sa aiba vrajmasi. Chiar daca unii l-ar fi ocarat si l-ar fi furat la aratare, el, cu surasul bunatatii pe buze, ii ierta si ii binecuvanta“.

Sfantul Nicolae Planas a adormit in Domnul la 2 martie 1932. Cultul sau a fost recunoscut de catre Patriarhia Ecumenica in anul 1992.

Din minunile Sfantului Nicolae Planas

„Dupa ce a fost alungat de la biserica Sfantul Pantelimon, Sfantul Nicolae, s-a mahnit mult, dar pe cand mergea plangand spre casa i s-a aratat un tanar, care l-a intrebat de ce e trist. Parintele i-a spus pricina si, pentru ca nu-l cunostea pe cel din fata lui, i-a cerut sa-i spuna cum il cheama. Acesta i-a zis: „Eu sunt Pantelimon si locuiesc in Lumea Noua. Nu te mahni, eu voi fi mereu cu tine“. Sfantul Pantelimon, ocrotitorul cartierului Lumea Noua, a disparut dupa aceste cuvinte.”

***

„O femeie avea de multi ani neintelegeri cu barbatul ei. Dupa ce a reusit sa faca rost de niste manecute de la o pereche de vesminte cu care slujise sfantul, le-a pus in casa ei intr-o cutiuta pe care o tinea pe un iconostas. Dupa ce s-a rugat sfantului, linistea binecuvantata a venit si in familia ei.”

***

„O tanara traia de noua ani in desfrau cu un barbat care nu vroia sa o ia de sotie. Sfantul, intelegandu-i framantarea – o, si cat de tare sufera fetele aflate in aceasta situatie – a spus ca vrea sa il cunoasca pe acest om. Cum au ajuns in fata parintelui Nicolae, barbatul a spus: „Vreau sa ma casatoresc!”. Lanturile diavolului care il tinusera legat atatia ani s-au sfaramat la vederea robului lui Dumnezeu. Cat de mare a fost bucuria fetei, si cat de mare este bucuria tuturor fetelor si femeilor care, dupa ce ani de zile incearca sa ii convinga pe cei cu care traiesc in pacat sa se casatoreasca, isi vad asteptarea implinita…”

***

„O fata suferea de o boala psihica si, pentru ca vreme de doua luni nu dormise, ajunsese la epuizare. In cele din urma, dupa ce a fost acoperita cu un palton al sfantului, palton care dupa moartea sfantului ramasese la rudele sale, fata a cazut intr-un somn adanc. S-a insanatosit si, desi atunci cand era bolnava doctorii ii spusesera ca nu poate avea copii sanatosi si ii interzisesera sa se casatoreasca, cu ajutorul lui Dumnezeu si pentru rugaciunile sfantului s-a maritat si a avut copii foarte sanatosi.”

***

„Odata, cand fiul parintelui era bolnav, avand temperatura mare – provocata de faptul ca era foarte necajit din cauza problemelor materiale – a luat o vesta veche a sfantului si s-a rugat, ca si cum si-ar fi vazut tatal in fata ochilor: „Tata, daca ma iubesti, ori roaga-te sa ma fac bine, ori ia-ma la tine…” O astfel de rugaciune ni s-ar putea parea ciudata. Cum sa te rogi tatalui tau? Totusi, fiul stia ca parintele sau ajunsese la masura sfinteniei. Stia de multimea vindecarilor sale. Si a primit raspuns la rugaciune dupa credinta sa: cand medicul a venit a doua zi, a vazut ca bolnavul se insanatosise, desi din punct de vedere medical tamaduirea nu putea fi explicata.”

„Cuvânt la prăznuirea Sfântului Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriţi”, extras din colecţia „Despre sfinţenia preoţilor de mir”  

autor- DANION VASILE

În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, Amin.

Iubiţi credincioşi, ne-am adunat astăzi pentru a-l prăznui pe Sfântul Nicolae Planas, ocrotitorul familiilor creştine. El, chiar dacă a trăit în mijlocul lumii, se numără împreună cu aceia despre care se spune că, aşa cum auzim în Scriptură, lumea nu era vrednică.

În tinereţea sa, sfântul Nicolae Planas nu a ales calea monahismului, ci calea familiei. Chiar dacă, după moartea soţiei sale, el a intrat în monahism, aceasta nu a însemnat o schimbare radicală a vieţii sale, o trecere de la moarte la viaţă, ci o continuare a vieţii sale de nevoinţă pentru Hristos.

Viaţa sa de diacon de mir a fost o viaţă sfântă. El nu a avut nevoie, precum sfântul Alexie din Bortsurmani, de vreo vedenie dumnezeiască pentru a părăsi trândăvia şi pentru a purta crucea lui Hristos. Nu, pentru sfântul Nicolae Planas întreaga viaţă a fost o viaţă de jertfă.

El a trăit în mijlocul oamenilor, fiind o pildă vie de vieţuire creştină. Vrăjmaşul diavol încearcă să ne convingă de faptul că în lume nu se poate trăi pentru Hristos, că cel care vrea să ţină poruncile Sfintelor Evanghelii nu poate rezista în lume. Diavolul încearcă să arate mănăstirea drept singurul lăcaş în care se poate duce o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu.

Să fie oare diavolul un apologet al monahismului? Să aibă oare vreun folos din faptul că, în fiecare veac, mănăstirile au rodit sfinţi care prin puterea lui Dumnezeu au spulberat lucrările întunericului? Care este motivul pentru care îngerii căzuţi ar arăta mănăstirea drept singurul loc de vieţuire duhovnicească?

Răspunsul nu este greu de aflat.

Hristos vrea ca toţi oamenii să se mântuiască. Dacă numai în mănăstiri s-ar mântui oamenii, ar însemna că lumea este teritoriul Satanei. Diavolul tocmai aceasta vrea: să îi convingă pe oameni că nu există mântuire decât în mănăstire, şi că viaţa de familie este o viaţă de pierzare, o viaţă de împlinire a tuturor patimilor şi poftelor.

Diavolul ar vrea ca toţi cei care cred în Dumnezeu să fugă în mănăstiri tocmai pentru că vrea să îi rămână lui restul lumii. Diavolul vrea să stăpânească din ce în ce mai mult, vrea să Îl izgonească pe Dumnezeu din lume.

În acelaşi timp însă, ca un tată al vicleniei, se luptă să îi gonească pe monahi din mănăstiri, punându-le în inimi gânduri de deznădejde: că mai mult bine ar fi putut face în lume, că ar fi putut ajuta săracii, ar fi putut îngriji bolnavii, ar fi putut creşte copii în credinţa cea dreaptă. Nu ne vom opri însă asupra modului în care diavolul încearcă să îi îndepărteze pe monahi de mănăstire, ci vom insista asupra faptului că oamenii trebuie să înţeleagă că viaţa de familie este, sau mai bine zis poate fi, o viaţă de sfinţenie.

Nu e nevoie de multă vorbărie: faptul că tânărul Nicolae Planas, care înseta după Dumnezeu, a ales calea familiei, arată cât se poate de bine valoarea căsătoriei.

Trebuie să insistăm asupra alegerii făcute de el tocmai pentru că, în vremurile noastre, mulţi tineri creştini se căsătoresc crezând că viaţa de familie este o viaţă a satisfacerii tuturor poftelor trupeşti.

Ei cred că numai mănăstirea este locul în care se nevoiesc iubitorii de Dumnezeu. Dar nu este aşa. Familia creştină este o cale de mântuire tocmai pentru că soţii duc lupta cea bună împotriva patimilor şi a poftelor.

După învăţătura ortodoxă familia este o mică biserică. Aceasta este familia pe care a căutat-o Sfântul Nicolae. Nu familia modernă, în care soţii sunt obsedaţi numai de satisfacerea iubirii de sine, de desfătări trupeşti care degenerează în împreunări împotriva firii, când plăcerea animalică ia locul unirii trupeşti binecuvântate de Dumnezeu spre facerea de prunci. O astfel de familie ar fi fost respinsă de un tânăr cu inima curată precum Sfântul Nicolae Planas.

Familia este o mică biserică. Asta trebuie să înţeleagă toţi creştinii care trăiesc în lume.S-ar putea vorbi mult numai despre importanţa hotărârii Sfântului Nicolae Planas de a alege calea familiei, tocmai pentru că el este un model pentru toţi creştinii ortodocşi, şi mai cu seamă pentru toţi tinerii care se pregătesc pentru slujirea preoţească.

Vom vorbi însă acum despre slujirea preoţească a părintelui. Şi vom începe cu un moment nu foarte plăcut. O femeie care era paracliseră la biserică se purta urât cu părintele Nicolae. Nimic neobişnuit. Cei care sunt creştini numai cu numele nu se sfiesc să îi batjocorescă pe preoţii care duc viaţă sfântă.

Neobişnuit a fost însă faptul că, după ce într-o zi femeia i-a vorbit urât sfântului, noaptea l-a visat pe Sfântul Ioan Botezătorul, care i-a dat o palmă atât de puternică, încât atunci când femeia s-a sculat avea obrazul vânăt. Înţelegându-şi greşeala, femeia s-a dus şi şi-a cerut iertare părintelui.

Am povestit această întâmplare nu pentru că pune în valoare una sau alta din virtuţile părintelui. Ci pentru că arată că părintele era un om al lui Dumnezeu. Şi lui Dumnezeu nu Îi place să vadă că slujitorii Săi sunt defăimaţi, că sunt batjocoriţi.

Cu prea multă uşurinţă oamenii din ziua de astăzi trec cu vederea faptele bune pe care le fac preoţii, şi caută numai pricini de sminteală. Aşa cum a fost judecat Sfântul Nicolae Planas, aşa sunt judecaţi astăzi şi alţi preoţi cu viaţă sfântă. Şi, chiar dacă Dumnezeu nu face minuni pentru a-i împiedica pe hulitorii din lucrarea lor, va veni vremea când aceşti vor da socoteală pentru fiecare cuvânt rostit.

Tot pentru unii hulitori, şi mai ales pentru cei care spun în chip neruşinat că preoţii nu trebuie să dea creştinilor Sfintele Taine folosind aceeaşi linguriţă la împărtăşire, pentru ca nu cumva să se îmbolnăvească, vă voi spune o întâmplare din viaţa Sfântului Nicolae Planas.

Ducându-se să împărtăşească un lepros, acestuia i-a căzut din gură Sfânta Împărtăşanie. Fără să şovăie, sfântul s-a aplecat şi a luat cu gura sa Împărtăşania care căzuse.

Iată câtă evlavie faţă de Sfintele Taine, iată câtă dragoste de Hristos. Părintele ar fi putut să le ardă, dar nu a făcut-o. Şi nu s-a îmbolnăvit de lepră, aşa cum s-ar aştepta cei care hulesc împărtăşirea creştinilor din aceeaşi linguriţă.

Vă voi spune acum mai multe despre viaţa acestui preot sfânt. Nu o dată părintele a fost văzut slujind deasupra pământului, ridicându-se precum oarecând Sfânta Maria Egipteanca. Părintele ajunsese un adevărat înger în trup. Ce să spun despre vindecările minunate care s-au săvârşit prin rugăciunile sale?

Iată o minune: o fată suferea de o boală psihică şi, pentru că vreme de două luni nu dormise, ajunsese la epuizare. În cele din urmă, după ce a fost acoperită cu un palton al sfântului, palton care după moartea sfântului rămăsese la rudele sale, fata a căzut într-un somn adânc. S-a însănătoşit şi, deşi atunci când era bolnavă doctorii îi spuseseră că nu poate avea copii sănătoşi şi îi interziseseră să se căsătorească, cu ajutorul lui Dumnezeu şi pentru rugăciunile sfântului s-a măritat şi a avut copii foarte sănătoşi.

Tot aşa odată, când fiul părintelui era bolnav, având temperatură mare – provocată de faptul că era foarte necăjit din cauza problemelor materiale – a luat o vestă veche a sfântului şi s-a rugat, ca şi cum şi-ar fi văzut tatăl în faţa ochilor: „Tată, dacă mă iubeşti, ori roagă-te să mă fac bine, ori ia-mă la tine…”

O astfel de rugăciune ni s-ar putea părea ciudată. Cum să te rogi tatălui tău? Totuşi, fiul ştia că părintele său ajunsese la măsura sfinţeniei. Ştia de mulţimea vindecărilor sale. Şi a primit răspuns la rugăciune după credinţa sa: când medicul a venit a doua zi, a văzut că bolnavul se însănătoşise, deşi din punct de vedere medical tămăduirea nu putea fi explicată.

Atunci când citim viaţa unui sfânt, o minune ni se pare mai frumoasă decât alta. Unii se simt atraşi de o vindecare minunată, alţii de ajutorarea celor sărmani. Fiecare preţuieşte mai mult ceea ce este mai apropiat sufletului său şi nevoilor sale.

Vă voi spune acum o minune a sfântului, o minune care pare legată numai de război. De fapt, ar trebui să vedem în ea faptul că, ori cât de grele ar fi încercările prin care trecem, sfinţii ne pot ajuta să le depăşim.

Într-un război, un electrician a fost trimis să aranjeze nişte cabluri aflate în spatele liniilor inamicului. Deodată, în faţa sa au apărut şaptesprezece soldaţi din tabăra duşmană, care, spre surprinderea sa, au ridicat mâinile în sus şi s-au predat. Electricianul a fost cuprins de mirare, şi miraţi au fost şi superiorii săi, când l-au văzut aducând prizonierii.

Electricianul şi-a adus aminte că în gulerul de la veston avea cusută o bucăţică dintr-un vechi epitrahil al părintelui Nicolae, părinte sfânt pe care totdeauna îl chema în rugăciunile sale. Sfântul şi-a arătat ajutorul într-un mod neaşteptat şi l-a izbăvit din primejdia în care se afla.

Să înţelegem de aici că, dacă ne aflăm în încercări din care nu credem că putem scăpa, Dumnezeu ne poate izbăvi în chip minunat. Şi să mai înţelegem că dacă am ştiut să avem dragoste faţă de sfinţii Săi, aceşti sfinţi ne vor ajuta să trecem cu bine prin toate încercările.

Sfinţii nu sunt limitaţi să facă numai un anumit gen de minuni. Este adevărat că există sfinţi care poartă în chip deosebit numele de sfinţi doctori fără de arginţi, dar ei nu au fost singurii sfinţi care i-au ajutat pe cei bolnavi. Am putea spune că toţi sfinţii, prin puterea lui Dumnezeu, sunt doctori fără de arginţi.

Totuşi, fiecare sfânt a primit de la Dumnezeu o harismă într-o măsură mai mare decât celelalte. Sfântul Nicolae Planas are faima de ocrotitor al celor căsătoriţi. Multe sunt familiile în care, în urma rugăciunilor către sfânt, a apărut liniştea.

O femeie avea de mulţi ani neînţelegeri cu bărbatul ei. După ce a reuşit să facă rost de nişte mânecuţe de la o pereche de veşminte cu care slujise sfântul, le-a pus în casa ei într-o cutiuţă pe care o ţinea pe un iconostas. După ce s-a rugat sfântului, liniştea binecuvântată a venit şi în familia ei.

Oare cine poate spune că în familia sa totul este perfect? Nimeni, sau numai cei care se mint singuri, fiind plini de mândrie. Până şi în cele mai cucernice familii există uneori mici tensiuni, provocate de faptul că diavolul vrea dezbinare, nu suportă să vadă că oamenii trăiesc în pace şi dragoste. Dacă însă în familiile cucernice astfel de tensiuni sunt rare, şi focul aprins de diavol este stins înainte să se întindă, în celelalte familii domină neînţelegerea, răutatea, cearta, mânia.

Sunt familii în care diavolul a ucis orice urmă de dragoste. Soţii, deşi nu au divorţat, nu mai simt nimic unul pentru altul. O astfel de familie este moartă. Dacă însă măcar unul dinte soţi are credinţă în Dumnezeu, lucrurile se pot schimba.

Cine crede în Dumnezeu nu trebuie să se lase îngenuncheat de încercări. Chiar dacă nu întotdeauna ajutorul nu vine aşa cum ne-am dori, el nu întârzie să apară.

Ce înseamnă oare că Sfântul Nicolae Planas este ocrotitor al celor căsătoriţi? Că în toate familiile în care este chemat prin rugăciune se ajunge la dragoste şi înţelegere?

Este foarte important să înţelegem cum stau lucrurile. De multe ori aşteptăm de la Dumnezeu lucruri care nu ne sunt de folos, iar alteori aşteptăm lucruri cu neputinţă.

Poate forţa Dumnezeu un om beţiv şi desfrânat să părăsească păcatul în care trăieşte şi să se poarte frumos cu soţia sa?

„Dumnezeu poate face orice, sfinţii Săi fac tot ceea ce le cerem spre slava lui Dumnezeu”, ar putea spune cineva. La Dumnezeu toate sunt cu putinţă, însă Dumnezeu nu forţează pe nimeni. Dacă Dumnezeu ar putea să îi forţeze pe oameni să se pocăiască, astfel încât toţi să se mântuiască şi iadul să rămână pustiu, ar face-o. Numai că, deşi Dumnezeu vrea mântuirea tuturor, nu toţi se mântuiesc. Cei care aleg răul culeg roadele alegerii lor.

Tot aşa este şi cu îndreptarea soţilor sau a soţiilor care trăiesc în păcat. Nimeni nu îi poate obliga să se îndrepte. Dumnezeu nu forţează pe nimeni.

Atunci de ce mai este numit Sfântul Nicolae Planas ocrotitor al celor căsătoriţi, dacă nici Dumnezeu nu Îi poate forţa pe păcătoşi să se pocăiască?

Răspunsul este simplu: chiar dacă Dumnezeu nu calcă libertatea pe care a dăruit-o oamenilor, de multe ori, pentru rugăciunile altora, i-a adus pe păcătoşi la pocăinţă. Fără să le forţeze libertatea.

Unii au fost mustraţi de propria conştiinţă şi s-au pocăit, alţii au fost mustraţi de propria conştiinţă, dar nu s-au pocăit. Unii au fost mustraţi de preoţi şi s-au pocăit, alţii au fost mustraţi de preoţi, dar nu s-au pocăit. Unii au avut anumite vedenii şi s-au pocăit, alţii au avut vedenii şi tot nu s-au pocăit.

O tânără trăia de nouă ani în desfrâu cu un bărbat care nu vroia să o ia de soţie. Sfântul, înţelegându-i frământarea – o, şi cât de tare suferă fetele aflate în această situaţie – a spus că vrea să îl cunoască pe acest om. Cum au ajuns în faţa părintelui Nicolae, bărbatul a spus: „Vreau să mă căsătoresc!”. Lanţurile diavolului care îl ţinuseră legat atâţia ani s-au sfărâmat la vederea robului lui Dumnezeu.

Cât de mare a fost bucuria fetei, şi cât de mare este bucuria tuturor fetelor şi femeilor care, după ce ani de zile încearcă să îi convingă pe cei cu care trăiesc în păcat să se căsătorească, îşi văd aşteptarea împlinită…

Ce vom înţelege însă? Că toate fetele care trăiesc în păcat vor avea parte de aceeaşi împlinire?

Sau ce vom înţelege, că dacă Sfântul Alexie din Bortsurmani s-a rugat pentru femeia pe care soţul o bătea fără milă, şi din acea zi soţul a lăsat-o în pace, asta înseamnă că toate femeile bătute de soţii lor vor fi izbăvite după ce se vor ruga Sfântului Alexie?

Biserica nu este o fabrică de farmece, sfinţii nu fac minuni în serie. Aşa cum nu există nici un sfânt care să vindece pe toţi bolnavii, tot aşa nu există nici un sfânt care să ajute pe toate femeile nemăritate să se mărite, sau altul care să le ajute pe toate femeile să scape de bătaie.

Aşa cum Dumnezeu ştie că unor bolnavi le este mai de folos să rabde boala care curăţă de păcate decât să se vindece şi să trăiască în păcat, sau să trăiască având sufletele rănite de cine ştie ce păcat, tot aşa ştie de ce unor fete nu le este de folos să se mărite cu cei care li se par potriviţi.

Oricum, cei care trăiesc în păcatul desfrâului, spre deosebire de cei bolnavi, pot părăsi de îndată păcatul şi se pot pocăi. Bolnavii nu pot părăsi boala, nu stă în libertatea lor să facă aceasta. Dar păcătoşii pot părăsi păcatul.

Cum vom înţelege dar faptul că Sfântul Nicolae Planas este ocrotitor al familiei?

Citim că soţia unui om care rămăsese fără serviciu a alergat la bisericuţa la care slujea sfântul şi că, la rugăciunile acestuia, chiar a doua zi bărbatul ei a găsit de lucru. Să înţelegem deci că toţi şomerii îşi vor găsi de lucru imediat ce îşi pun nădejdea în rugăciunile sfântului?

Am pus mai multe întrebări astăzi, întrebări care au avut rostul de a vă ajuta să înţelegeţi mai bine modul în care creştinii sunt ajutaţi de sfinţi, să înţelegeţi cum trebuie să înţelegem faptul că sfinţii sunt ocrotitorii creştinilor drept-credincioşi.

Credinţa ortodoxă nu ne învaţă să mutăm munţii din loc, ci ne învaţă cum să îi traversăm. Este adevărat că cei care au credinţă cât un bob de muştar pot muta şi munţii, numai că nu fac aceasta. Sunt situaţii limită în care Dumnezeu face minuni pentru a veni în ajutorul credincioşilor: este de ajuns să ne gândim numai la minunile făcute de către sfinţii mucenici, atunci când trupurile lor erau sfârtecate de prigonitori.

De cele mai multe ori Dumnezeu ne ajută nu risipind norii încercărilor, ci dându-ne puterea de a înfrunta încercările şi necazurile. Nu rareori sfinţii făcători de minuni sufereau de boli grave, deşi pe alţii îi vindecau prin rugăciune către Dumnezeu.

Uneori, Dumnezeu nu vrea să ne izbăvească de necazuri, pentru că vrea să ne mântuiască. Un părinte al pustiei a spus: „Ridică încercările, şi nimeni nu se va mai mântui”. Omul are nevoie de examenul ispitelor, pentru a se curăţa de păcate şi pentru a se mântui.

Să înţelegem dar că sfântul Nicolae Planas este ocrotitor al celor căsătoriţi nu în sensul că oamenii care i se vor ruga vor fi feriţi de ispite, ci în sensul că, prin ajutorul sfântului, vor avea puterea de a le birui.

Totuşi, nu trebuie nici să înţelegem că singura lucrare a sfinţilor este de a ne ajuta să răbdăm ispitele fără ca ei să intervină în mod vădit. De multe ori, de foarte multe ori, sfinţii fac minuni pentru a ne feri să fim biruiţi de păcat sau de deznădejde.

Câte femei nu au scăpat de bătaia soţilor lor beţivi, prin rugăciuni către sfinţi, către Maica Domnului sau către Dumnezeu… Câţi soţi nu au avut bucuria de a-şi vedea soţiile întoarse acasă, după ce au plecat cu ibovnicii lor… Câţi copii nu au văzut că părinţii lor, după ani de zile de certuri şi neînţelegeri, au ajuns la pace şi înţelegere? Sau câţi părinţi nu şi-au văzut fiii risipitori sau fiicele păcătoase cerându-şi iertare şi începând o viaţă curată?

Acestea sunt minuni, minuni care de obicei sunt trecute cu vederea. Dar ar trebui să ne dăm seama că fiecare întoarcere a unui păcătos pe drumul cel bun este o dovadă a dragostei lui Dumnezeu, este o minune.

Cât despre binefacerile minunate pe care unii le primesc de la sfinţi, mai trebuie spus că fiecare primeşte după credinţa sa. De multe ori nu primim ajutorul sfinţilor tocmai pentru că nu avem credinţă că ne pot ajuta. Aşteptăm să vină vremuri mai bune fără să cerem ajutor lui Dumnezeu, sau sfinţilor, ci pentru că avem impresia că viaţa are o roată a norocului care se întoarce de la sine. Şi, dacă vedem că nu se întoarce, ne lăsăm biruiţi de deznădejde.

Nu există nici noroc, nici soartă, nici întâmplare. Toate cele bune le rânduieşte Dumnezeu spre mântuirea noastră, binele nu vine de la sine.

Să avem nădejde în mijlocirea sfinţilor, să ne rugăm lor cu frângere de inimă, şi nu vor pregeta să ne ajute.

Să fim prieteni cu sfinţii, să fim următori sfinţilor, să trăim ca şi cum am fi ucenici ai sfinţilor, şi mare răsplată vom avea.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că, după moarte, drepţii se cunosc între ei.

Înainte de a termina acest cuvânt, vă voi spune ce i s-a întâmplat Victoriei, ucenica apropiată a Sfântului Nicolae Planas. Ea ducea o viaţă de nevoinţă deosebită: în Postul Mare, în zilele de luni, miercuri şi vineri nu mânca nimic, iar marţea şi joia mânca o bucăţică de pâine. Numai sâmbăta şi duminica dezlega la untdelemn.

La adormirea Victoriei, câteva surori stăteau la căpătâiul ei şi îi citeau la Psaltire. Când s-a terminat citirea, una dintre surori a avut o vedenie: a văzut deasupra sicriului răposatei un norişor alb, din care a răsunat o voce puternică, plină de bucurie: „Sorooo, l-am aflat pe părintele Nicolae!”

Ucenica s-a întâlnit cu povăţuitorul său. Copilul cu părintele duhovnicesc.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să părăsim înţelepciunea cea deşartă a acestui veac, să ducem lupta cea bună împotriva patimilor şi a poftelor, şi, după trecerea din viaţa aceasta, să ne întâlnim cu sfinţii la care am avut evlavie, cu sfinţii cărora le-am cerut ajutorul şi de la care am primit ajutor, şi împreună cu ei să Îl slăvim în vecii vecilor pe Dumnezeul cel în Treime lăudat. Amin!

About sergiuconstantinescu

un om
Acest articol a fost publicat în sfinţi şi părinţi duhovniceşti ai Bisercii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s