Scara de la Plumbuita – 3 august’10

          Când am făcut aceste trei fotografii de mai jos, m-a atras, la prima vedere, în mod surprinzător, acestă scară banală şi veche de lemn, pe care o vedeţi în imagini; e clar că ea avea, ca întotdeauna, un rol practic, administrativ, însă m-a dus cu gândul la SCARA de care vorbeşte Sf Ioan Scărarul, la scara pe care toţi trebuie să ne căznim să urcăm în virtuţi şi în iubire către Mirele Ceresc.

         Azi a început Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti şi iată că public aceste fotografii de acum şapte luni, făcute cu ocazia unui scurt pelerinaj pe lângă Bucureşti, în această fortăreaţă în care intram pentru prima dată. De ce le public azi? Pentru că, deşi nu-mi propusesem iniţial să scriu ceva anume despre ele sau despre post, nici că aş fi în stare să scriu despre post, nu pot să nu mă gândesc că aceste şapte săptămîni de post mai aspru se înfăţişează ca o scară pe care ne putem urca toţi, nu numai monahii, spre sfinţenie.

         E drept că poate spun cuvinte mari, despre ceva superior mie şi care pare de neatins, însă atât de mult m-a fascinat acea scară şi metafora ei încât aceste poze sunt printre cele mai dragi mie. Anul trecut, când am fost acolo, sfânta mănăstire împlinea 450 de ani de ctitorie. Nu-i frumos? De aproape jumătate de mileniu, monahii de aici se caţără pe scara mântuirii, dar nu fără a veghea şi la liniştea şi sfinţirea celor ce le calcă pragul, prin rugăciunile lor fierbinţi şi prin ascultare. Gândiţi-vă numai la câţi episcopi au slujit aici, la câţi s-au călugărit în această biserică, la câţi au fost îmbrăcaţi aici în harul preoţiei şi al duhovniciei, la câte chipuri se perindă în istoria unei mânăstiri, câte lupte văzute şi nevăzute, ştiute şi neştiute, cu trupul, cu diavolul, cu lumea.

         Eu am aşteptat în curtea-i principală vreo juma’ de oră, până când cel cu care ajunsesem acolo s-a întors dintr-o discuţie şi aceste minute mi s-au părut de vis. Era atât de multă linişte încât auzeam foşnăitul florilor şi nu mă mai săturam privind scara…

        Care-i datoria mea făţă de acest pelerinaj? Doar să-l scot în evidenţă? Cred că nu! Cred că ar trebui să mă înfrânez mai mult înainte de a judeca vreun arhiereu, preot sau monah, ar trebui să studiez mai bine, cât mai deplin, o situaţie, înainte de a mă avânta să judec, să pun etichete nedrepte şi false, să greşesc poate chiar fără putinţa de a mai repara ceva ulterior. Vorbesc de scara aceea ca despre cea care mi-a amintit de scara virtuţilor pe care trebuie să urc, însă cu ce voi pune eu început bun acestui post sfânt? Ce voi face eu pentru a nu simţi peste două luni că nu m-am ales cu nimic? Nu perspectiva înfrânării de la mâncare mă îngrijorează, ci capacitatea mea negativă foarte mare de a-l judeca pe cel de lângă mine, de a păcătui flagrant, fără scuză, cu gândul şi mai ales cu cuvântul. Aş vrea să nu cad de pe scară…. Amin.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mulţumesc lui Alex Mitrea pt pelerinaj…

http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Plumbuita

About sergiuconstantinescu

un om
Acest articol a fost publicat în pelerinaje şi călătorii duhovniceşti. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s