400 de zile în camera morţii

sursa- http://www.adevarul.ro/actualitate/

publicat- 13 aprilie 2011, 07:36 |  Autor: Cezar Pădurariu

George Ungureanu, 99 de ani, supravieţuitor al terorii comuniste

Condamnat la moarte de comunişti pentru că ar fi pregătit o revoltă împotriva regimului, bucovineanul George Ungureanu a fost bătut de torţionari timp de peste un an. A scăpat în 1964, dar a trăit mereu cu securiştii pe urme. Bătrânul în vârstă de 99 de ani îşi povesteşte viaţa cu o luciditate remarcabilă, dar spune că secretul longevităţii constă în faptul că n-a urât pe nimeni.

„M-am născut odată cu Titanicul, în aprilie 1912″, îşi începe povestea George Ungureanu, bucovineanul ajuns în pragul unui secol de viaţă de-a lungul căruia i-a fost dat să trăiască toate ororile aplicate semenilor de bestiile comunismului timpuriu din România. Acum, la 99 de ani bătuţi pe muchie, istoriseşte cu o precizie remarcabilă zecile de momente care i-au marcat destinul extraordinar.

Vine cu o mulţime de date menite să confirme că memoria nu i-a fost afectată câtuşi de puţin de traumele îndurate. 75 de anchetatori securişti, „fiecare cu metoda lui de tortură, fiecare antrenat să lovească o altă parte a corpului”. Perioada: 24 ianuarie 1959 – 3 aprilie 1960. Locul: temniţele de la Suceava ale Securităţii. Periodicitate: zilnic. „Loveau în mine de parcă desfăceau lemne. Un an şi trei luni de zile. Nişte călăi, bestii adevărate. Eram acuzat de insurecţie armată, că m-aş fi răsculat înarmat împotriva republicii”, explică Ungureanu.

Nu şi-a putut asuma o minciună nici chiar legat de mâini şi de picioare, imobilizat cu o stinghie prinsă sub genunchi şi bătut la tălpi, la ceafă sau peste şira spinării. A urmat procesul. O făcătură sumară, cu martori mincinoşi. Unul singur s-a răzvrătit împotriva minciunii. „Îl chema Gavril Mândrilă, a fost primar în Câmpulung Moldovenesc. Un om mândru şi drept. Avea 86 de ani atunci. «Dacă toţi oamenii ar fi cinstiţi şi harnici precum Ungurenii ăştia, atunci voi nu v-aţi mai găsi rostul în lume», a spus el la proces. A fost scos afară din sală şi bătut crâncen. A murit la câteva zile după ce a ajuns acasă”, detaliază bătrânul.

Bătut de câte două ori pe zi

George Ungureanu a fost condamnat la moarte şi trimis la Jilava. Avea 47 de ani. „Cazat” în camera zero, oribila încăpere de numai doi metri lăţime şi patru lungime destinată deţinuţilor deposedaţi de orice drepturi, osândiţi să moară-n chinuri, aflaţi la dispoziţia călăilor torţionari. „Eram 14 oameni în acea cămăruţă. Am stat închis acolo 401 zile şi nopţi. Un bec ardea în tavan permanent. Ne băteau în două reprize pe zi, câte cinci călăi. Veneau peste noi când se schimba tura, la ora 6.00. Strigau «culcat!» când intrau şi dădeau cu bâtele în noi până oboseau. Urlau unul la altul «Omoară-l, omoară-l!». Era ca un concurs. Mâncam o spălătură de arpacaş sau fasole, în care găseam resturi de şobolani şi de gândaci. Ne făceam nevoile într-un hârdău pe care-l goleau când îşi aduceau aminte”, îşi istoriseşte bătrânul drama trăită. Tovarăşii de suferinţă cădeau unul câte unul. Credinţa i-a dat lui George Ungureanu forţa de a rezista.

„Dumnezeu m-a salvat de la moarte”

George Ungureanu (centru, sus), la vânătoare cu prietenii

 „Există Dumnezeu, să ştiţi, să nu vă îndoiţi! Voi sunteţi tineri, nu ştiu ce gândiţi, dar vă spun eu că aşa este. Există forţa asta. După primele lovituri, eu nu mai simţeam durerea. Îmi spuneam doar «Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mă să trec şi peste asta!». Dumnezeu m-a salvat de la moarte”, mărturiseşte condamnatul la moarte. De mic a fost educat în spirit religios. „Mama, sfânta mea mamă, mereu îmi spunea: «să nu-ţi pierzi niciodată nădejdea în Dumnezeu, dacă vrei să fie alături de tine»”, adaugă bătrânul.

S-a străduit din adolescenţă să-şi desăvârşească formaţia intelectuală şi a făcut şcolile cu mari sacrificii. La 23 de ani, a ales să facă serviciul militar obligatoriu la Fălticeni, sub comanda lui Nicolai Toma, un ofiţer care nu i-a dat liber „nici măcar un ceas” să se pregătească pentru admiterea la Facultatea de Teologie. Din acest motiv, atunci când a terminat stagiul de un an a fost nevoit să-şi găsească un rost. Sfătuit de un fost profesor, s-a înscris în „Straja Ţării”, o organizaţie de tineret cu caracter paramilitar înfiinţată în 1935 de Regele Carol al II-lea, ca răspuns la ofensiva şi influenţa tot mai puternice a Gărzii de Fier condusă de Horia Sima.

A rămas la Sfântu Gheorghe mai mulţi ani şi tot acolo a cunoscut-o pe soţia lui Panseluţa, cea care i-a dăruit doi copii. Împreună cu ea s-a mutat la Bucureşti, în 1940, unde a lucrat pe post de comisar de românizare. Se ocupa de aprovizionarea fabricilor, avea grijă să fie angajaţi doar români, să fie adusă doar materie primă din ţară. S-a întors acasă, la Câmpulung Moldovenesc în scurt timp. Viaţa în Capitală devenise tot mai tensionată. A înfiinţat „un magazin de manufacturi, galanterie şi mărunţişuri”, condus de soţie. El a plecat pe front, unde l-a întâlnit pe colonelul Nemţanu, cel care i-a făcut armata uşoară. În martie ’44, ofiţerul l-a lăsat să plece acasă să-şi ia soţia şi să fugă din Câmpulung. Veneau ruşii. Adunase câteva milioane de lei ca negustor. I-a pierdut pe toţi.

A fugit spre Ardeal şi s-a stabilit la Boroşneul Mare. Acolo a luat-o de la capăt cu negustoria. Era singurul român într-un sat plin de unguri. Şi-a câştigat respectul tuturor. „Extraordinar de politicoşi, de cuvânt. Mergeam împreună la vânătoare: 70-80 de unguri şi eu, singurul român”, detaliază Ungureanu.

La Boroşneu a mai ajuns în scurt timp şi un alt român, Nicolai Micu, doctor, care i-a devenit prieten apropiat. „El ţinea legătura cu un cumnat plecat în Franţa, care-i spunea că e o chestiune de zile până să vină americanii să ne salveze. Ţinea legătura printr-un amic din Timişoara. Om al Securităţii. Noi încă nu ştiam cum lucrează Securitatea. L-a mai trădat şi secretara lui”, spune bătrânul. La scurt timp, Securitatea a pus ca medicul să fie urmărit. Ba, mai mult, un mare funcţionar de la Covasna i-a propus lui Ungureanu să lucreze pentru Securitate. L-a refuzat spunând că trebuie să se întoarcă la Câmpulung, unde-l aşteaptă mama şi o gospodărie de întreţinut. Dar a fost „agăţat”, în august ’48. I s-a spus să meargă la sediu în Covasna să dea nişte declaraţii. Pe drum, toţi prietenii secui l-au avertizat să nu se ducă, că va fi arestat. A sărit din tren şi a fugit. S-a întors la Câmpulung, unde a stat ascuns într-o cămăruţă de la subsolul casei părinteşti timp de şapte ani. În 1957 a ieşit şi s-a predat. A beneficiat de clemenţă. Lăsat în pace până în 1959, a lucrat ca muncitor forestier, apoi a fost contabil. Într-o noapte a fost însă arestat din senin, iar calvarul său a început cu cei 75 de torţionari de la Suceava.

„După primele lovituri, eu nu mai simţeam durerea. Îmi spuneam doar «Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mă să trec şi peste asta!». Dumnezeu m-a salvat de la moarte.” (George Ungureanu persecutat)

Coleg de celulă cu Noica şi Anania

În anul 1961, condamnarea la moarte i-a fost comutată în pedeapsa la muncă silnică pe viaţă, o „dispensă” a regimului comunist. George Ungureanu a fost trimis la penitenciarul de la Aiud, într-un lot de 160 de oameni. Constantin Noica, Valeriu Anania sau Ioan Ioanid i-au fost colegi de celulă. Dar cel cu care s-a împrietenit cel mai îndeaproape a fost Alexandru Mironescu, un profesor de o erudiţie ieşită din comun care l-a purtat prin lecţiile de geografie, istorie sau biologie pe tot globul pământesc. A fost eliberat în anul 1964. Securitatea l-a mai abordat de câteva ori în primii ani de libertate. A rămas mereu demn şi cu fruntea sus şi a refuzat categoric să colaboreze.

„Torţionarul meu e bine, sănătos. Dar nu-l urăsc”

Alături de soţia sa, Panseluţa, la cununia lor, în 1939

Alături de soţia sa, Panseluţa, la cununia lor, în 1939 George Ungureanu a mai lucrat până în anii ’80 la serviciul de livrări din Câmpulung Moldovenesc, după care s-a pensionat. Şi-a recuperat casa ocupată încă din anii ’50 de comunişti şi s-a apucat de albinărit. Stupii îi mai are şi acum, vreo 30 la număr. Până anul trecut mergea zilnic cu bicicleta, cale de 20 de kilometri, ca să îngrijească albinele. Citeşte fără ochelari şi încă citeşte mult.

Corespondenţă cu tovarăşii de suferinţă

A purtat o corespondenţă intensă cu Geo Bogza, cu Valeriu Anania şi cu academicianul Alexandru Surdu, dar şi cu mulţi alţi tovarăşi de suferinţă. Probleme de sănătate mari nu are. Doar odată a trebuit să se opereze la un ochi. „Cum am ajuns până la anii aştia? Să nu vă necăjiţi niciodată când vă încearcă necazul. Problemele sunt ca norul în faţa soarelui. Trebuie ca atunci să-ţi păstrezi cumpătul. Lecţia asta am învăţat-o în închisoare, de la Alexandru Mironescu. N-am purtat ură nimănui niciodată, n-am fumat, n-am băut, am căutat oameni binevoitori”, îşi dezvăluie George Ungureanu secretul longevităţii. De altfel, bucovineanul are o soră încă în viaţă, „mai tânără”. Are 97 de ani şi trăieşte la Iaşi. De la foştii torţionari nu mai vrea nimic. „Am aflat despre colonelul Moritz Feller, şeful securiştilor care m-au torturat la Suceava, că e bine, sănătos, iese şi-şi citeşte zilnic ziarul în parc. Un monstru este omul ăsta, dar nu vreau să-i cer socoteală, nu-l urăsc”, spune bătrânul.Municipalitatea din Câmpulung Moldovenesc i-a organizat ieri o petrecere, cu ocazia împlinirii celor 99 de ani. „Sper să mai trec şi de cumpăna asta”, spune în glumă Ungureanu.

About sergiuconstantinescu

un om
Acest articol a fost publicat în istorie, social.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s