Avansează lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului

Avansează lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului

 Pe şantierul din Dealul Arsenalului, lucrările pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului sunt în plină desfăşurare. Momentan, se lucrează la introducerea ancorajelor prin pereţii mulaţi, care vor asigura stabilitatea acestora în timpul săpăturilor, informează „Ziarul Lumina”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Două maşini pentru foraj şi o echipă de 40 de muncitori lucrează non-stop pentru executarea ancorajelor, care constituie de fapt încheierea celei de-a doua etape a lucrărilor de execuţie a pereţilor mulaţi. Ing. Dănuţ Grigoraş, şef de şantier din partea SC.Foretisinject.SRL, ne-a oferit detalii cu privire la stadiul lucrărilor: ‘S-a încheiat execuţia pereţilor mulaţi pe toate laturile, adică pe tot perimetrul catedralei şi s-a realizat grinda de coronament. Este o lucrare din beton armat care se realizează deasupra pereţilor mulaţi pentru a lega panourile de pereţi între ele. Momentan, lucrăm la introducerea ancorajelor. Acestea sunt realizate din toroane, la capătul cărora se realizează un bulb din beton. După întărirea acestui bulb, toroanele se pretensionează conform datelor din proiectul de execuţie. Ancoramentele se introduc pe orizontală prin pereţii mulaţi în interiorul pământului, pe o lungime de 25,5 metri, sub un unghi de 15 grade. Încă din faza de execuţie a pereţilor mulaţi, în interiorul acestora, la cotele de la care se execută ancorajele, au fost înglobate ţevi pentru o mai mare uşurinţă în momentul forării. După executarea forajului, fasciculul de toroane, care reprezintă de fapt ancora este introdus manual.’
În aproximativ 5 zile se va finaliza execuţia primului nivel de ancoraje şi se va trece la excavarea pământului din interiorul pereţilor mulaţi pentru a putea începe execuţia ancorajelor de pe nivelul al doilea.

Ancoraje pe trei niveluri pentru mai multă stabilitate

Vor fi trei rânduri de ancoraje pe laturile de nord şi sud, la diferite cote, şi doar două rânduri pe laturile est şi vest, deoarece acestea au fost realizate la o cotă mai mică decât pe celelalte laturi. Pereţii mulaţi sunt ziduri de sprijin pregătitoare pentru execuţia fundaţiei catedralei. ‘Acest sistem adoptat de proiectanţi pentru executarea ancorajelor în pereţii mulaţi este benefic din următoarele considerente: în primul rând, nu mai este necesară crearea unui taluz pentru a ajunge la cota de la care se va executa radierul, fundaţia propriu-zisă a catedralei, iar în al doilea rând, pentru că pereţii mulaţi se lucrează împreună cu radierul pentru a crea sistemul de fundare. După finalizarea ultimului nivel de ancoraje se trece la pregătirea terenului pentru execuţia fundaţiei, care este un radier masiv din beton armat pe care vom începe să construim structura de rezistenţă a Catedralei Mântuirii Neamului’, ne-a spus ing. Vasile Crăcăoanu, consilier patriarhal în cadrul Sectorului Monumente şi construcţii bisericeşti al Patriarhiei Române.

 
sursa – basilica.ro

About sergiuconstantinescu

un om
Acest articol a fost publicat în arhierei, istorie, social..., ştiri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s