Hramul istoric al Catedralei Patriarhale, sâmbătă

Domnul

Hramul istoric al Catedralei Patriarhale

Hramul istoric al Catedralei Patriarhale Catedrala Patriarhală îşi va sărbători hramul istoric de ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Evenimentul festiv va fi marcat printr-un program special de slujbe, a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei, mare ecleziarh a Catedralei şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

„În ziua propriu-zisă a sărbătorii, la orele 07:00 de dimineaţă vom scoate din Catedrală moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Cuviosului Dimitrie cel Nou care vor fi aşezate în baldachinul din vecinătatea Catedralei Patriarhale unde vor rămâne până la sfârşitul zilei, pentru a putea oferi credincioşilor prezenţi posibilitatea de a se închina şi de a le cere ajutorul. Începând cu ora 09:15 soborul de ierarhi care va fi prezidat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjuraţi de preoţii şi diaconii slujitori vor săvârşi pe podiumul special amenajat Sfânta Liturghie”, a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt primii ocrotitori ai actualei Catedrale Patriarhale. Construcţia lăcaşului a fost începută de voievodul Constantin Şerban Basarab şi de soţia sa Bălaşa între anii 1656-1658.

Ea a servit, iniţial, ca biserică mănăstirească. Spre sfârşitul secolului al XVII-lea a devenit Catedrală Mitropolitană, iar din anul 1925 Catedrală Patriarhală.

sursa- basilica.ro

About sergiuconstantinescu

un om
Acest articol a fost publicat în arhierei, icoane, istorie, Maica Domnului, pelerinaje şi călătorii duhovniceşti, ştiri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s