SUA ar putea intra în incapacitate de plată în august: Nu vor mai putea plăti ajutoarele sociale

Antena 3| 13 Iul 2011, 18:03

 
SUA ar putea intra în incapacitate de plată în august: Nu vor mai putea plăti ajutoarele sociale

Foto: Intact Images/EPA
 
Statele Unite ar putea intra în incapacitate de plată – preşedintele Obama a anunţat că, luna viitoare, nu vor putea fi plătite ajutoarele sociale pentru 70 milioane de americani. Opoziţia republicană blochează planul Casei Albe de ridicare a plafonului datoriei publice.

În Europa, criza euro continuă: Irlanda a primit rating de „investiţie speculativă”, iar ministrul grec de Finanţe a acuzat un atac al speculatorilor asupra monedei comunitare.

Barack Obama a anunţat că în august nu vor putea fi plătite ajutoarele sociale pentru 70 milioane de americani în cazul în care nu se ajunge la un acord în Congres pentru reducerea deficitului bugetar.

„Nu pot garanta că vom plăti aceste cecuri pe 3 august dacă nu vom rezolva această problemă. Deoarece pur şi simplu s-ar putea să nu fie bani pentru asta”, a declarat preşedintele american Barack Obama.

Congresul trebuie să aprobe mărirea plafonului de îndatorare a SUA, însă opoziţia republicană doreşte reducerea bugetului, iar preşedintele Obama intenţionează să mărească taxele. Incertitudinile cu privire la datoria publică a Washingtonului au afectat bursa din New York care a închis şedinţa de tranzacţionare în pierdere.
 
Criza din zona euro continuă, deşi pieţele finaciare s-au stabilizat după o perioadă de scădere semnificativă. Ministrul grec de Finanţe Evanghelos Venizelos a acuzat speculatorii financiari că au pus la cale un atac organizat asupra monedei euro.

„Toată lumea şi-a dat seama că problema nu este Grecia. Grecia este folosită ca un motiv sau un pretext pentru un atac împotriva monedei euro”, a spus ministrul grec de Finanţe, Evanghelos Venizelos.

Preşedintele Consiliului European a afirmat la Lisabona că vor fi întreprinse toate măsurile pentru a păstra stabilitatea financiară.

„Sunt deplin conştient cu privire la actualele tensiuni din pieţele financiare, însă vreau să fie clar că există o hotărâre foarte puternică la cel mai înalt nivel pentru a face orice este necesar pentru păstrarea stabilităţii financiare”, a spus Herman Van Rompuy.

Moneda europeană rămâne în continuare la un nivel mai scăzut faţă de yenul japonez, monedă la care mulţi investitori au apelat după ce s-au confruntat cu crizele financiare din America şi Uniunea Europeană.

About sergiuconstantinescu

un om
Acest articol a fost publicat în social..., ştiri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s