Arhidiaconul Arsenie Giurgea (1978-2012)

 Pildă de smerenie, ascultare şi demnitatePildă de smerenie, ascultare şi demnitate - Arhidiaconul Arsenie Giurgea (1978-2012) -

„Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11, 25)

Preacuvioase Părinte Stareţ,
Îndoliată obște a Mănăstirii Crasna,
Îndurerată familie, întristată adunare,

Am aflat cu multă durere de mutarea timpurie la cele veșnice a părintelui Arhidiacon Arsenie Giurgea, monah harnic și evlavios, fost vieţuitor al Mănăstirii Crasna, ierodiacon slujitor la Catedrala Patriarhală din Bucureşti şi, mai apoi, arhidiacon la Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale din Paris, Franţa.

Părintele Arsenie Giurgea s-a născut la data de 22 iunie 1978, în Municipiul Tulcea. În anul 1993 a intrat ca frate în obştea Mănăstirii Crasna, fiind călugărit în ziua de 14 septembrie 1997. Cu binecuvântarea vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, a fost hirotonit ierodiacon la data de 18 ianuarie 1998, la Mănăstirea Crasna, de Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului. Monah smerit, părintele Arsenie a știut să trăiască timpul scurtei sale vieţi ca dar al lui Dumnezeu și ca o cale spre mântuire. Deodată cu nevoinţa sa duhovnicească în obștea chinoviei de la Crasna, părintele Arsenie a trudit și pentru împlinirea sa cărturărească. Prețuind îndemnurile pline de înţelepciune ale Sfântului Apostol Pavel – ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui şi pe cei care te ascultă. (I Tim. 4, 16) a absolvit studiile Seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica şi apoi primii trei ani ai Facultăţii de Teologie Justinian Patriarhul din Capitală, după care a fost rânduit să slujească Sfânta Liturghie la Sfântul Altar, dar și o „liturghie a ascultării” atât la Mănăstirea Crasna, cât şi la Muntele Athos unde a vieţuit mai bine de un an. Fiind atras de tradiţiile monahale athonite, a petrecut o vreme la schitul românesc Lacu, unde a experiat, alături de ceilalţi monahi, spiritualitatea filocalică athonită.

Prin felul său de slujire şi trăire duhovnicească a inspirat celorlalţi monahi, teologilor şi seminariştilor care veneau în vacanţe la Crasna iubirea și râvna pentru lucrurile duhovniceşti, netrecătoare.

Părintele Arsenie a împlinit începând cu anul 1993, în mănăstirea de metanie diverse ascultări (bucătar, trapezar, brutar, paraclisier, cântăreţ la strană), până în anul 2007. În toate responsabilităţile încredințate a dovedit pricepere, dăruire, supunere și dragoste pentru slujirea lui Hristos. Slujitor atent, evlavios, bun cântăreţ și monah smerit, părintele Arsenie a fost apreciat nu doar de frații călugări, de preoţi şi studenţii teologi, ci și de mulți credincioși, pelerini în această mănăstire de pe Valea Teleajenului.

Fire sensibilă, părintele Arsenie a lucrat mult încercând să-și exprime credința prin cântarea bisericească, înregistrând multe casete şi CD-uri, unele împreună cu părinţii români de la Athos, altele în România, alături de corul Tronos al Patriarhiei Române şi de părinţii Mănăstirii Crasna.

A conlucrat armonios cu părinţii din mănăstirea sa de metanie şi cu numeroşi monahi chemaţi la ascultări înalte în Biserică, cărora le-a fost ucenic apropiat şi alături de care a mers, întotdeauna, pe drumul vieţii monahale.

Fiind un monah cu aşezare lăuntrică exemplară şi înzestrat de Dumnezeu cu voce melodioasă, în toamna anului 2007 a fost transferat ca diacon slujitor la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Pe lângă această ascultare a fost şi inspector la Fabrica de lumânări Făclia Sfinţilor Români a Arhiepiscopiei Bucureştilor, de la Mănăstirea Popeşti-Leordeni.

În luna octombrie 2009 a plecat în Franţa, cu ascultarea la Reşedinţa Mitropolitană de la Limours, lângă Paris, unde slujea adeseori la Catedrala Mitropolitană sau la unele parohii şi mănăstiri cu prilejul sfinţirilor, hramurilor şi slujbelor misionare.

În perioada şederii în Franţa, a urmat cursuri la Institutul Teologic Ortodox Saint Serge din Paris.

Apreciind frumoasa şi statornica sa slujire, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul românilor ortodocşi din Europa Occidentală şi Meridională, l-a hirotesit arhidiacon în luna aprilie 2011.

În ultimii ani ai vieţii a purtat cu multă credinţă şi demnitate o suferinţă grea, care l-a forţat de multe ori să rămână internat în spital, sub atenta îngrijire a medicilor francezi şi cu purtarea de grijă părintească deosebită a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif.

Fiind departe de ţară, cu puţin înainte de moarte, Părintele Arsenie a dorit să-şi revadă, pentru ultima oară, părinţii şi fraţii, care l-au vizitat la Paris.

La puţin timp după reîntâlnirea cu ei a trecut la cele veşnice, în ziua de 27 iulie 2012, la Paris, în spitalul Saint Petriere.

Dorinţa sa a fost să se reîntoarcă la Mănăstirea Crasna, locul trăirilor sale duhovniceşti din ultimii 20 de ani. Trupul lui trecut prin suferinţă a fost adus în Mănăstirea Crasna unde a depus făgăduinţele monahale, pentru a se odihni întru nădejdea Învierii şi a vieţii veşnice.

În aceste momente de tristeţe prin care trece obștea Mănăstirii Crasna, familia îndoliată şi cei prezenţi la înmormântare, ne amintim de cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne întăreşte speranţa zicând: Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi (Ioan 11, 25). Credinţa în viaţa veşnică este o certitudine pentru noi, mai ales în aceste zile ale Postului Adormirii Maicii Domnului, care mijloceşte neîncetat în faţa Tronului Dumnezeirii pentru mântuirea sufletelor noastre.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să aşeze sufletul bun al părintelui Arsenie împreună cu drepţii, unde nu este durere, nici întristare nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

Veşnica lui pomenire din neam în neam !

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

sursa: http://www.basilica.ro/ro/stiri/

About sergiuconstantinescu

un om
Acest articol a fost publicat în Sfântul Munte, social..., ştiri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la   Arhidiaconul Arsenie Giurgea (1978-2012)

  1. anastasia spune:

    Dumnezeu să-l ierte!
    L-am cunoscut personal, trăia o permanentă bucurie.

  2. sergiuconstantinescu spune:

    eu l-am vazut de doua-trei ori pe la Patriarhie; mie mi-a vestea mi-a produs un sentiment de pace

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s