Mărturia euharistică a Sfântului Simeon al Tesalonicului: „Să se apropie şi mai des de cuminecarea cu Hristos“

                    În multe scrieri teologice, unele chiar de renume, se afirmă sentenţios că un creştin laic nu are dreptul de a se împărtăşi mai des decât o dată la 40 de zile, această afirmaţie fiind pusă adesea pe seama Sfântului Simeon al Tesalonicului.

                   Problema principală este că, la bază, fragmentul respectiv exprimă exact o poziţie contrară, evidenţiind astfel o greşeală de interpretare care s-a perpetuat până în prezent şi care opreşte în mod arbitrar pe cei care doresc să primească mai frecvent Sfintele Taine.

Se întâmplă uneori să auzim ca argument indubitabil împo­tri­va primirii mai dese a Sfintei Împărtăşanii ideea că un laic nu are dreptul (!) să facă acest lucru înainte de a trece 40 de zile de la precedenta primire a Tainelor. Persoanele care îl folosesc fie nu ştiu să indice sursa argumentului în cauză, ceea ce ştirbeşte serios validitatea sa în ochii celor care asistă la discuţie, fie îl pun pe seama Sfântului Simeon al Tesalo­nicului. Ceea ce nu cunosc cei care se declară în favoarea acestei opinii este că Sfântul Simeon al Tesalonicului nu se face vinovat de o asemenea eroare. Din contră, el afirmă în pasajul invocat exact contrariul argumentului exprimat de creştinii „evla­vioşi“ menţionaţi anterior. Iată fragmentul în cauză: „De aceea ne-a predat aceste Taine ca să fim una cu El, şi noi arhiereii şi preoţii slujitori să ne împăr­tă­şim continuu din aceste înfri­co­şă­toare Taine cu luare-aminte şatenţieţ, străpungere şa inimiiţ şi mărturisire, dar şi ceilalţi să se desfăteze încontinuu de cumi­ne­care în mărturisire, în zdrobirea şi evlavia sufletului, şi nimeni din cei ce se tem şi iubesc pe Domnul să nu lase să treacă patruzeci de zile (s.n.), ci pe cât îi este puterea şi luarea-aminte şatenţiaţ să se apropie şi mai des de cuminecarea cu Hristos, în fiecare duminică dacă este cu putinţă, mai cu seamă bătrânii şi bolnavii, pentru că acest lucru este pentru noi viaţa şi puterea“ (Sfântul Simeon al Tesalo­ni­cu­lui, „Dialog“, cap. 360 apud „Îm­păr­tăşirea continuă cu Sfintele Taine. Dosarul unei controverse – mărturiile Tradiţiei“, trad. şi studiu introductiv diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p. 446).

                     În mod normal, fragmentul nu mai are nevoie de comentarii suplimentare pentru a determina adevărata părere exprimată aici de autorul său. Cu toate acestea, argumentul că Sfântul Simeon al Tesalonicului ar susţine fără dubii primirea Împărtăşaniei la 40 de zile a rămas şi a căpătat amploare în cadrul discuţiilor frecvente pe marginea „duratei“ de timp care trebuie să treacă de la primirea Sfintelor Taine. Însă, precum putem vedea din fragmentul citat, opinia exprimată de Sfântul Simeon nu intră deloc în contradicţie cu cele formulate de alţi Sfinţi Părinţi precum Chiril al Alexandriei, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigorie Pa­la­ma, Simeon Noul Teolog sau Teodor Studitul – cărora le-am dedicat şi le vom dedica în conti­nuare întreaga noastră atenţie. Din contră, el se vede cons­trâns de situaţia gravă a creştinilor indolenţi şi ignoranţi din vremea respectivă să îi atenţioneze pe aceştia să nu se împărtăşească mai rar de 40 de zile. Eroarea săvârşită în privinţa interpretării pasajului însă a condus exact la un rezultat contrar, unii creştini ajungând să considere cele 40 de zile drept limita maximă la care putem primi din nou Sfintele Taine.

De ce s-a ajuns la această interpretare?

                         O explicaţie plauzibilă pentru interpretarea pasajului în cauză rezidă în faptul că acesta face parte dintr-un capitol adresat celor care se apropie de sfârşitul vieţii şi, astfel, s-a considerat că doar aceştia ar trebui să se apropie mai frecvent de Sfintele Taine. Este posibil ca prima persoană care a emis această pă­rere greşită să fi omis acel punct-cheie unde Sfântul Si­meon afirmă că „nimeni din cei ce se tem şi iubesc pe Domnul să nu lase să treacă patruzeci de zile“, considerând că aici prin „nimeni“ se subînţelege „nimeni dintre cei bolnavi“, fără a observa la finalul fragmentului că aceştia sunt menţionaţi separat. Oricum am pune problema, interpretarea eronată rămâne şi face mult rău în continuare, împiedicând împărtăşirea mai frecventă a unor creştini care nu sunt opriţi de nimic altceva decât de optica formată greşit în această privinţă. În cadrul ace­luiaşi capitol, Sfântul Simeon al Tesalonicului ne oferă mai multe argumente în favoarea unei împărtăşiri ceva mai frec­vente: „Drept pentru care nu trebuie să ne îngrijim de cele prezente, ci să ne smerim, să fa­cem pocăinţă şi să ne mărturi­sim lui Dumnezeu şi pe El să-L chemăm spre milă şi să ne grăbim să ne împărtăşim cu cu­mi­necare tainică şi să facem acest lucru încontinuu cu luare-aminte şatenţieţ şi smerenia sufle­tului, pentru că aceasta înseamnă a fi noi cu Dumnezeu şi a fi Dumnezeu cu noi, lucru pentru care S-a şi întrupat“ (ibid., pp. 445-446).

                     Atunci când face referire la împărtăşirea „încontinuu“, Sfântul Simeon al Tesalonicului nu doreşte să ne indice nici un soroc rânduit. El se preocupă în primul rând de aşezarea sufletească a creştinului şi de „luarea-aminte“ şi „sme­renia“ pe care acesta trebuie să le aibă atunci când se apropie de Sfintele Taine. Cu alte cuvinte, se cuvine ca fiecare dintre noi să nu se împărtă­şească indolent, ci conştient de Darul primit de la Dumnezeu, dar, pe de altă parte, conştiinţa că primim acest Dar nu trebuie să ne îngâmfeze, ci să ne umple de smerenie. Cu toate că păcă­tuim, Hristos acceptă să Se să­lăş­luiască întru noi. Cu toate că suntem nepu­tin­cioşi şi rău-voi­tori, El Se pleacă din iubire şi plin de smerenie asupra noastră. Acestea sunt gândurile pe care trebuie să le avem atunci când ne împăr­tăşim: gânduri smerite. În altă ordine de idei, preocupat de credinţa greşită a unor creştini bă­trâni sau bolnavi cum că pri­mirea Împărtăşaniei este o ves­tire a morţii, Sfântul Simeon al Tesalo­nicului observă: „Cumi­ne­carea Tainelor lui Hristos o vei găsi pricină de viaţă şi de pute­re, pentru că El este Cel de care a­tingându-se femeia cu scurgere de sânge s-a vindecat, de Care atingându-se numai leproşii s-au curăţit şi la atingerea mâinii Căruia morţii au înviat; deci şi pe tine te va face viu, nu mort“ (ibid., p. 446). Aici regăsim cri­tica unei păreri absolut neconforme cu viaţa în Hristos. Este imposibil să te gândeşti la Îm­păr­tăşanie ca vestitoare a mor­ţii. Primirea Împărtăşaniei consti­­tuie o pregustare a Împă­răţiei ce­rurilor, un moment în care exis­tenţa aceasta pământească, obositoare şi repetitivă, ajunge să fie depăşită şi transfigurată, o clipă de vedere a lui Dum­nezeu faţă către faţă. Însă, din păcate, în zilele noastre regăsim încă suficient de mulţi creştini care fie se împărtăşesc rar şi se cred sfinţi pentru ale­gerea lor, fie, dacă sunt în vârstă, nu se împărtăşesc deloc deoarece cred că acest moment este rezervat doar cu puţin timp înainte de tre­­cerea la cele veşnice. Nu pu­tem decât să deplângem aceste două stări absolut teribile, care nu au nici o le­gă­tură cu credinţa cea ade­vă­rată, ci reprezintă reale deviaţii de la calea către mân­­tuire. În ma­terialul ur­mă­tor ne vom îndrepta atenţia asu­pra măr­turiei Sfântului Teodor Studitul despre Taina Euharistiei.

sursa: http://ziarullumina.ro/

About sergiuconstantinescu

un om
Acest articol a fost publicat în arhierei, icoane, istorie, rugăciuni şi scrieri duhovniceşti, sfinţi şi părinţi duhovniceşti ai Bisercii, social.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s